Archivos de la etiqueta: Partea I Nr. 216 din 2 aprilie 2012)

14May/18

Decizia Nr. 23/2012

Decizia Nr. 23/2012 privind stabilirea cazurilor in care nu este necesara notificarea prelucrarii unor date cu caracter personal (Publicat in Monitorul Oficial, Partea I Nr. 216 din 2 aprilie 2012)

AUTORITATEA NATIONALA DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRARII DATELOR CU CARACTER PERSONAL

Vazand Referatul Nr. 25 din 7 martie 2012 al Biroului juridic si comunicare din cadrul Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal privind propunerea emiterii unei decizii privind stabilirea unor cazuri in care nu este necesara notificarea prelucrarii unor date cu caracter personal, in aplicarea prevederilor art. 22 alin. (9) din Legea Nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu modificarile si completarile ulterioare, conform carora autoritatea de supraveghere poate stabili cazuri in care notificarea nu este necesara, luand in considerare faptul ca anumite prelucrari de date nu sunt susceptibile, in cazul utilizarii lor regulate, de a afecta cel putin aparent, drepturile persoanelor vizate, in temeiul prevederilor art. 3 alin. (5) si (6) din Legea Nr. 102/2005 privind infiintarea, organizarea si functionarea Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 6 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de organizare si functionare a Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal, aprobat prin Hotararea Biroului permanent al Senatului nr. 16/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, presedintele Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal emite prezenta decizie.

 

Art. 1

Notificarea prelucrarii datelor cu caracter personal nu este necesara in urmatoarele cazuri:

a) cand prelucrarea datelor cu caracter personal este efectuata de persoanele fizice sau de entitatile private care desfasoara o activitate independenta, autorizata in baza unei legi speciale, in scopul indeplinirii atributiilor lor legale;

b) cand prelucrarea datelor cu caracter personal este efectuata in scopul gestionarii bazei de date detinute de Arhivele Nationale;

c) cand prelucrarea datelor cu caracter personal este efectuata in scopul imprumuturilor de carti, opere cinematografice, artistice, alte opere audiovizuale, precum si de reproduceri ale acestora de catre entitatile de drept public si privat;

d) cand prelucrarea datelor cu caracter personal este efectuata de autoritatea judecatoreasca in scopul indeplinirii atributiilor sale legale, altele decat cele prevazute la art. 2 alin. (5) din Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu modificarile si completarile ulterioare;

e) cand prelucrarea datelor cu caracter personal este efectuata de autoritatile administratiei publice locale, precum si de autoritatile administratiei publice la nivel judetean si al municipiului Bucuresti, in scopul indeplinirii atributiilor lor legale;

f) cand prelucrarea datelor cu caracter personal este efectuata in scopul intermedierii tranzactiilor imobiliare;

g) cand prelucrarea datelor cu caracter personal referitoare la proprii membri este efectuata de partidele politice, cu conditia ca datele sa nu fie dezvaluite unor terti fara consimtamantul persoanei vizate.

 

Art. 2

Exceptiile de la obligatia de a notifica prevazute la art. 1 nu exonereaza operatorul de indeplinirea celorlalte obligatii care ii revin potrivit dispozitiilor legale aplicabile in domeniul protectiei datelor cu caracter personal.

 

Art. 3

La articolul 1 din Decizia presedintelui Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal nr. 91/2008 privind cazurile in care este permisa notificarea simplificata a prelucraarii datelor cu caracter personal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 654 din 28 iulie 2006, se abroga literele a), b), c), d), f), g), h) si j).

 

Art. 4

Formularul tipizat al notificarilor, aprobat prin Decizia presedintelui Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal Nr. 95/2008 privind stabilirea formularului tipizat al notificarilor prevazute de Legea Nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 876 din 24 decembrie 2008, se modifica prin inlocuirea coordonatelor de contact ale Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal cu actualele coordonate, astfel: «Bd. Gheorghe Magheru nr. 28/30, sectorul 1, Bucuresti, telefon 031.805.9211».

 

Art. 5

Prezenta decizie intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

 

Art. 6

Prezenta decizie nu aduce atingere prevederilor Deciziei presedintelui Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal nr. 90/2006 privind cazurile in care nu este necesara notificarea prelucrarii unor date cu caracter personal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 654 din 28 iulie 2006, ale Deciziei presedintelui Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal Nr. 100/2007 privind stabilirea cazurilor in care nu este necesara notificarea prelucrarii unor date cu caracter personal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 823 din 3 decembrie 2007, si ale Deciziei presedintelui Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal Nr. 28/2007 privind transferurile datelor cu caracter personal catre alte state, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 182 din 16 martie 2007.

 

Presedintele Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal, Georgeta Basarabescu

Bucuresti, 26 martie 2012.